Guvernarea este adesea descrisă ca un mecanism de siguranță.
În ultima vreme, am început să o văd diferit.
În multe sisteme, guvernarea devine activă doar când ceva se strică. Apar cazuri limită, regulile par insuficiente, și cineva trebuie să intervină pentru a decide ce ar fi trebuit să se întâmple. În acel moment, responsabilitatea se transferă în liniște de la cod la coordonare.
Acest lucru ar putea fi acceptabil în medii experimentale.
Devine riscant odată ce valoarea reală este stabilită continuu.
Ceea ce mi s-a părut remarcabil la Plasma este cât de puțin se bazează pe guvernare odată ce sistemul este activ. Nu pentru că guvernarea este inutilă, ci pentru că invocarea ei sub stres schimbă natura sistemului. Rezultatele încetează să mai fie mecanice și încep să devină negociabile.
Plasma pare să aleagă un drum mai greu.
Definiți comportamentul devreme. Restricționați execuția. Acceptați că unele rezultate vor părea incomode, dar rămân previzibile.
Această alegere nu este despre experiența utilizatorului.
Este despre locul în care trăiește responsabilitatea.
Dacă guvernarea există în principal pentru a rescrie reguli atunci când apare presiunea, atunci sistemul încă decide ce este. Plasma pare să decidă mai întâi și să trăiască cu acea decizie.
Aceasta nu o face flexibilă.
O face lizibilă.
Și pentru infrastructura de reglementare, lizibilitatea este adesea caracteristica care contează cel mai mult.
