Zăpada se răspândește peste munți, câmpia ondulată de zăpadă arată ca vată mototolită și apoi netezită, unduindu-se sub cerul senin albastru. Drumul sinuos străbate albul pur, ca o linie de cerneală înfiptă pe o foaie de zăpadă, iar plopii de pe marginea drumului ard cu încăpățânare în galbenul auriu, deschizând o fâșie de culoare caldă în ziua rece de iarnă. Vântul trece printre crengi, scuturând umbrele fragede, iar între cer și pământ rămâne doar puritatea albă și intensitatea galbenă îmbrățișate, în acest moment, granițele anotimpului sunt zdrobite, lăsând doar uimirea penelului naturii.