Poate Vanar să funcționeze realist ca un backend pentru aplicații Web2?
Tind să văd Vanar Chain ca un potențial strat de infrastructură pentru aplicațiile Web2 — mai ales la nivelul experienței. În această configurație, utilizatorii nu și-ar da seama că interacționează cu blockchain. Portofele, autentificări și taxe de gaz ar putea fi abstractizate, făcând sistemul să se simtă mai degrabă ca un serviciu cloud tradițional decât ca o rețea cripto.
Acest model are sens pentru aplicațiile care doresc să integreze proprietatea digitală, plățile sau recompensele fără a perturba UX-ul existent.
Dar odată ce blockchain devine un backend invizibil, adevărata întrebare se mută către încredere.
Cine controlează stratul de orchestrare?
Cine are autoritatea de a actualiza contractele sau de a interveni în timpul problemelor?
Dacă ceva nu merge bine, pot utilizatorii să acceseze direct activele și datele lor pe blockchain?
Aplicațiile Web2 sunt deja obișnuite să se bazeze pe furnizori centralizați de backend. Cu toate acestea, odată ce activele utilizatorilor sunt mutate pe un blockchain, așteptările se schimbă. Utilizatorii încep să le pasă de drepturile de retragere, imutabilitate și protecție împotriva modificărilor unilaterale.
Așadar, dacă Vanar se poziționează ca infrastructură de backend, este cu adevărat un „cloud descentralizat” sau este în continuare un strat de infrastructură care necesită încredere în operatori specifici? Și, important — dacă apar probleme, pot aplicațiile să continue să funcționeze independent de acele entități?
Această distincție definește în cele din urmă dacă este descentralizare în practică sau pur și simplu abstractizare în interfață.
@Vanarchain #vanar $VANRY