În vidul abisal unde imperiile uitate putrezesc și tăcerea devorează fiecare strigăt,
o colos umbrit zace înlănțuit în măduva nopții eterne.
A scufundat prin straturi de cel mai negru regret, unde speranța este doar o minciună de mult moartă,
puterea sa zdrobită sub greutatea unei groaze neclintite, fără stele.
Cu toate acestea, din cea mai adâncă fisură, unde chiar și zeii s-ar rupe și ar cădea,
o pulsație primală se trezește, lent… deliberat… brut.
Întunericul se îngroașă, abisul strânge din nou strânsoarea —
dar jurământul nu poate fi redus la tăcere.
Da, voi vedea din nou lumina.
Răsărind mai aprig, mai vast, sfâșiind vălul,
pentru a revendica ceea ce s-a pierdut în frig și a revendica totul.
#Inspired #Siren